Skip to main content
https://www.youtube.com/watch?v=A4pmZ45BY1I&fbclid=IwAR1GFcKDDkmpipCGigiVxwmurJKwrZsG3PhHgj5twlo550BPyPnML0GmGOg

De peste 20 de ani dezvolt și susțin cursuri cu pasiune.

Mă concentrez pe experiențe cât mai relevante pentru participanți, pe discuții autentice, la obiect, vizând interacțiunea directă, evitând astfel discursurile lungi și fără esență.

Viziunea mea asupra trainingului este cea a unei meserii nobile care te împlinește și te recompensează imediat prin intermediul rezultatelor atinse cu participanții în sală și ulterior, prin dezvoltarea acestora, ca urmare a procesului de învățare.

Am început această călătorie în lumea educației non-formale prin a mă voluntaria în cadrul unui ONG prin care ofeream cursuri de Educație Sexuală în liceele din București. La vremea respectivă se numeau “Family Life Education” și “Behavior Change Communication”. Un mic joc de cuvinte pentru a facilita accesul în timpul orelor de dirigenție. A fost pentru prima oară când am conștientizat puterea unei informații oferite la timpul potrivit unor oameni aparent atotcunoscători și dezinteresați de subiect.

De aici, lucrurile au evoluat rapid către formarea mea în numeroase cursuri internaționale. În perioada 2004-2006 am învățat din experiența vastă a trainerilor internaționali și am dezvoltat poate cele mai importante principii care mă călăuzesc și îmi sunt coloană vertebrală în construirea și livrarea cursurilor.

Experiența mea a fost îmbogățită de managementul unui proiect național în colaborare cu Ministerul de Interne. Aici am învățat cât de importantă este analiza de nevoi și adaptarea conținutului de învățare la specificul participanților.

În anul 2006 am considerat că este momentul oportun să practic trainingul – care deja îmi devenise parte importantă din viață – și în mediul de business. Astfel, am început colaborarea cu o firma care livra exclusiv team-building către companii din piața românească. Trecerea nu a fost una ușoară dar a fost plină de lecții valoroase. Am avut ocazia să dezvolt și să organizez evenimente pentru organizații din domenii diferite precum: telecom, banking, auto, consultanță, pharma și FMCG.  De aici, a urmat un pas natural către cursurile soft skills prin colaborarea cu o companie de renume din piața de training din România, companie la care sunt în acest moment business partner.

Dilema cea mai mare pe care o aveam la vremea respectivă era dacă un curs reușit cu feedback pozitiv din partea cursanților este de ajuns să modifice rezultatele unui departament și implicit unei companii.

Consecința acestei dileme a fost că în anul 2009 am luat decizia de a activa ca trainer intern în cadrul unei organizații din domeniul pharma. Cei 5 ani petrecuți în interiorul acelei companii mi-au demonstrat că rezultatele sunt cât se poate de palpabile și că eficiența unui curs depinde în mare parte de: abilitățile trainerului, o comunicare deschisă și autenticitate în discurs.

Mergând pe principiul “practice what you preach” consider că fiecare trainer are datoria de a experimenta lucrul din interiorul unei organizații mari pentru a înțelege mai bine procesele și dinamica relațiilor.

În anul 2015 am luat decizia de a pune bazele propriei companii de training și de a ajuta cât mai multe echipe din medii diferite în procesul lor de dezvoltare.

Învăț zi de zi și împărtășesc cu drag din ce cunosc.

Certificări Internaționale

2018 – “Visual Facilitator” Brussels, Belgium, bikablo
2011 – “Forum Theatre Training” Izmir, Turkey- Art Fusion
2006 – “International Training “Adolescence Reproductive Health” Ankara / Turkey-ICC
2006 – “Y-PEER Training of Trainers in Theatre Based Education” Marrakech, Morocco – UNFPA
2005 – “Y-PEER Advanced Education Training of Trainers” Istanbul, Turkey –UNFPA
2005 –”NLP” by Marinela Somazzi Safta – Honorific Consul of Romania in Switzerland – CREU CNC

Certificări Naționale

2020 – “The Brain Game” – Brainiup
2011 – “Leadership – Expose Act Inspire” – Trainart
2010 – “Leadership Situational II” – Human Invest
2004 – “Training of Trainers Behavior Change Communication”– YfY
2003 – “Youth Involvememnt” – UNICEF
2003 – “Family Life Education” –YfY

Trainer acreditat CNFPA

5

în instruirea echipelor de vânzări în mediul pharma

3243

de training susținute

28546

participanți unici

20

de experiență în livrarea de cursuri